Airsoft-ul este un sport bazat pe fairplay, în care jucătorii simulează un conflict sau efectuează anumite misiuni, utilizând echipamente specifice și tactici militare, cu ajutorul unor replici ale armelor reale ce lansează proiectile sferice non-metalice.
Istoric vorbind, airsoft-ul își are rădăcinile in Japonia anilor 70. În țara soarelui răsare, deținerea armelor de foc a fost interzisă în anii 60 și ca răspuns la aceste interdicții japonezii au început să producă replicii non-metalice de colecție ale armelor de foc militare, extrem de realiste. Ulterior a fost introdus un sistem de propulsie asemănător cu cel folosit la pistoalele de tir. Așa au apărut replicile perfecte, non-letale, ale armelor de foc reale. Mai apoi au devenit populare pe piețele asiatice sub denumirea de arme ”soft-air” sau ”air-soft”.
Jocurile de airsoft variază foarte mult în funcție de scenariu și modul de aplicare, depinzând de locație, numărul participanților și posibilitățile economice; dar în general variază de la jocuri mici tip skirmish, la simulări militare complexe până la reconstituiri istorice. În cadrul acestor evenimente jucătorii utilizează replicile de airsoft împreună cu echipament real și tactici militare similare sau identice cu cele folosite de forțele armate.
Odată cu răspândirea internetului, popularitatea airsoft-ului a cunoscut o creștere ”alarmantă” în Asia, Europa si America.
Evenimente de anvergură majoră sunt organizate periodic în Europa (Berget, Border War), Statele Unite (Irene), Rusia (Grand Maneuver), evenimente ce strâng la start mii de jucători dedicați acestei pasiuni comune. Actualmente, airsoft-ul este practicat de sute de mii de jucători la nivel mondial și cu siguranță se va bucura de un viitor prosper.
In Romania, airsoft-ul este o disciplina sportivă recunoscută oficial prin O.M.E.C.T.S. nr. 3265/23.02.2010, iar modalitatea de utilizare a replicilor de airsoft este reglementata prin Legea 295/2004, cu modificările si completările ulterioare.
Airsoft-ul este un sport care se bazează în mare măsură pe onoare și respect între jucători. Având în vedere că, în general, la impact nu rămân semne vizibile pe jucătorul lovit, desfășurarea în bune condiții a jocului depinde in mare măsura de recunoașterea loviturii primite de către participanții la joc. Prin urmare putem spune că airsoft-ul este un sport nobil, un sport al oamenilor de caracter.
Replicile de airsoft sunt, de obicei, copii fidele ale medelolor de arme reale (AK, M4, MP7, Glock, etc.) de unde si denumirea de “replica de airsoft”. Dupa sistemul de propulsie al proiectilelor, exista 3 mari categorii de replicit de airsoft:
1) replici cu propulsie electrica – la care un motor electric pune in miscare un piston cu arc (AEG – Automatic Electric Gun);
2) replici pe baza de gaz (CO2 sau alt tip de gaz comprimat);
3)replici cu actionare manuala – la care un piston cu arc este tensionat manual de catre utilizator (Springers/Bolt Action).
Munitia replicilor de airsoft este reprezentata de bile non-metalice din plastic ABS in general, dar mai pot fi si din material biodegradabil, teflon, sticla, cu vopsea, explozive, etc. Cele mai comun folosite bile de airsoft au diamentrul de 6 mm (ocazional de 8 mm) si cantaresc intre 0,12 g si 0,43 g. Vitezele cu care circula proiectilele pornesc de la 50-60 m/s (metri pe secunda - insemnand apx. 180 km/h) si sunt limitate de regulamente, in general, pana la 175-180 m/s (648 km/h), dar putem intalni si replici care depasesc cu mult aceasta viteza.
Se foloseste in practica foarte des ca unitate de masura pentru viteza proiectilului fps (feet per second), existand urmatoarea relatie intre cele doua unitati de masura: 1 fps = 0.3048 m/s.
Distanta de angajare stadard a replicilor de airsoft este intre 40-70 m (exista unii jucatori care sustin ca au atins tinte si la distante de apx 140 m). Spre comparatie, o arma reala Ak47 are o distanta maxima de angajare de 200-300 m pe foc automat. Pe langa sistemul de propulsie, un rol foarte important in cresterea distantei de angajare a proiectilelor de airsoft il are camera de Hop-UP (High Operation Power UP).
Camera de Hop UP contine o perdeluta de cauciuc care patrunde in partea din spate a tevii interioare a replicii si agata proiectilele in timp ce sunt propulsate, conferindu-le un efect de rotatie invers sensului de deplasare (backspin). Aceasta rotatie creeaza in timpul zborului proiectilului o zona de presiune scazuta deasupra bile (efectul Magnus), contribuind la o portanta mai mare a proiectilului (raza de actiune mai mare) si o precizie imbunatatita.
Legislatie
Armele de airsoft sunt stipulate in Legea Nr.117 din 15.06.2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 295/2004 privind Regimul Armelor si Munitiilor.
1. arma – orice obiect sau dispozitiv a carui functionare determina aruncarea unuia sau mai multor proiectile, substante explozive, aprinse sau luminoase, amestecuri incendiare ori imprastierea de gaze nocive, iritante sau de neutralizare, in masura in care se regaseste in una dintre categoriile prevazute in anexa.
6.1. arme si dispozitive de agrement – arme si dispozitive neletale, construite pe principii asemanatoare armelor care nu folosesc munitii, ce arunca proiectile nemetalice si sunt destinate a fi folosite atat in scop recreativ, cat si in cadrul competitiilor sportive; sunt incluse in aceasta categorie si arcurile;
6.2. replici de arme tip airsoft – replici dupa arme si dispozitive militare reale, la scara 1/1, cu mecanism electric, mecanic sau pe baza de gaz neiritant, construite pe principii asemanatoare armelor, care nu folosesc munitii, ce arunca proiectile nemetalice;
ART. 5 Aspecte generale privind regimul armelor
(4) Armele si dispozitivele neletale din categoria E din anexa pot fi detinute si, dupa caz, purtate si folosite de catre persoanele fizice si juridice, fara indeplinirea procedurilor de inregistrare sau autorizare, in conditiile prevazute de prezenta lege.
ART. 58 Procurarea si instrainarea armelor neletale
(10) Armele si dispozitivele neletale prevazute in categoria E din anexa pot fi procurate in Romania de orice persoana care a implinit varsta de 18 ani.
ART. 61 Introducerea armelor neletale pe teritoriul Romaniei de catre straini
(5) Armele si dispozitivele neletale prevazute in categoria E din anexa pot fi introduse in Romania fara restrictii de orice persoana care a implinit varsta de 18 ani, cu respectarea conditiilor prevazute de lege privind portul si folosirea acestora.
ART. 64 Folosirea armelor utilitare si de agrement
(4) Armele sau dispozitivele neletale destinate agrementului si tirului sportiv pot fi folosite in spatii delimitate care nu sunt accesibile publicului sau in spatii special amenajate sau semnalizate, in astfel de conditii incat sa nu puna in pericol integritatea corporala sau viata persoanelor.
(5) Sunt interzise portul si folosirea armelor sau dispozitivelor neletale prevazute la alin. (4) in locuri publice.
(6) Armele sau dispozitivele neletale prevazute la alin. (1)-(4) pot fi transportate de la domiciliul, resedinta sau, dupa caz, locul de rezidenta al detinatorului la locul unde urmeaza sa se desfasoare activitatile pentru care sunt destinate numai daca acestea sunt tinute in husa, bagaj ori ambalaj si nu sunt incarcate cu munitie.
ART. 115 Introducerea armelor si munitiilor pe teritoriul Romaniei
(8) Armele si dispozitivele neletale din categoria E din anexa pot fi introduse in Romania fara restrictii.
ART. 132 Contraventii
Sunt considerate contraventii urmatoarele fapte:
32.portul, folosirea si transportul armelor neletale utilitare si de agrement fara respectarea conditiilor prevazute la art. 64;
ART. 133 Sanctiuni
(1) Contraventiile prevazute la art. 132 se sanctioneaza dupa cum urmeaza:
d) cu amenda de la 2.001 lei la 5.000 lei, cele prevazute la pct. 11-13, 16-19, 25, 27, 30-32, 41 si 50.
Concluzie. Chiar daca legea reglementeaza in clar replica de airsoft ca fiind o replica dupa o arma adevarata, conform definitiei armei, noi suntem posesori de arme, care sunt reglementate ca fiind replici de airsoft in categoria E dispozitive neletale. Practic replicile noastre sunt incadrate in 3 categorii:
1. Arma
2. Dispozitiv de agrement si neletal – vezi anexa E
3. Replica de airsoft
Ideea e ca avem de acum o mare responsabilitate cu privire la folosirea acestor replici, deoarece acestea intra in categoria generala de arme. Atat timp cat legea nu ne va obliga la permise sau alte dracii suntem ok.
Replicile de airsoft pot fi instrainate sau achizitionate doar de persoane de peste 18 ani. Legea nu afecteaza folosirea replicilor de catre minori, ci doar instrainarea sau achizitionarea de catre persoane majore.
Referitor la conditiile de folosire a replicilor de airsoft, legea distinge 3 conditii care NU sunt cumulative, respectiv:
1. pot fi folosite in spatii delimitate care nu sunt accesibile publicului;
2. in spatii special amenajate, in astfel de conditii incat sa nu puna in pericol integritatea corporala sau viata persoanelor;
3. semnalizate, in astfel de conditii incat sa nu puna in pericol integritatea corporala sau viata persoanelor.
Folosirea replicilor de airsoft in locurile publice
Orice loc din tara asta, cu exceptia spatiilor private, reprezinta loc public, DAR daca se respecta una din conditiile mai sus mentionate e ok. Nu uitati, intotdeauna cand citesti un act normativ coroborezi articolele sau alineatele, acestea nu se citesc si se interpreteaza individual!!!
In cazul in care nu sunt respectate conditiile de folosire a replicilor de airsoft se sanctioneaza cu contraventie intre 2001-5000 lei.
We use cookies to improve your experience and to help us understand how you use our site. Please refer to our cookie notice and privacy policy for more information regarding cookies and other third-party tracking that may be enabled.